Oglinda Literara

Acest forum poate fi accesat de catre toata lumea. Acest Forum este pentru toti iubitorii de literatura si prietenii revistei Oglinda Literara. Primim creatii literare ( eseu, proza, poezie) spre publicare in aces forum si in revista Oglinda Literara
 
AcasaCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiți | 
 

 VERSURI

In jos 
AutorMesaj
lelia.mossora

avatar

Mesaje : 5
Data de înscriere : 18/06/2008
Varsta : 67
Localizare : IASI

MesajSubiect: VERSURI   Mier Iun 18, 2008 3:12 pm

Alergătorul de cursă lungă


Alergăm…
Alergăm…
Să ne descoperim pe noi
în noi înșine…

Să descoperim ce se ascunde
dincolo de Eu si Tu.

Alergăm si nu vedem
decât rareori
răsăritul sau apusul soarelui.

Alergăm
si nu simțim parfumul așezat pe flori
între sărutările dimineții.
Alergăm și nu deosebim ochii celui de lănga noi
de seninul cerului.

Amestecăm mângâierile
cu adierile vântului,
șoaptele de iubire
cu murmurul valurilor
presărate pe țărm
în dantele albe de spumă.

Alergători de cursă lungă -
încercăm să vedem capătul drumului
printre lut si stele,
printre pietre si zborul păsărilor,
printre trunchiurile mestecenilor – lumânări în noapte
si Calea Lactee obositor de albă,
printre lacrimi si zâmbete ,
pierderi si…regăsiri,
deziluzii si concretul atât de rar atins …
printre căutari si NEsperanță.

Și mereu suntem pustiiți
ca un deșert fara oază,
ca o vară fără ploi,
ca o casă fără icoana
la care ne închinam în copilărie,
pustiiți de tot parfumul atingerilor cerșite mereu,
pustiiți ca un drum fără capăt

Și…toate astea…
pentru că am crezut putem păstra concretul
fără să avem grijă de aripile păsărilor călătoare
ostenite de prea multul zbor
deasupra lumii…



Nordul din mine



Ai devenit rugăciunea mea de seară.

Fără ochii tai
nu pot privi lumea.

Fără mâinile tale
nu pot pipăi infinitul.

Fara buzele tale nu pot săruta florile.

Fără degetele tale nu pot cânta simfonia
iubirii nesfârșite.

Fără tălpile tale nu pot călca
frunzele veștede din altă toamnă.

Ti-am invățat chipul pe de rost...
și l-am așezat pe fața mea
ca să pot privi prin ochii tăi,
ca să pot gândi cu gândurile tale,
ca să pot săruta cu buzele tale,
ca să pot mângăia cu mâinile tale.

Am invățat pe de rost fiecare gest al tău
ca să mi te întorc în suflet
ca pe o poveste cu îngeri...

Ți-am învățat pașii pe de rost
ca să-i opresc la pragul meu.
Și am chemat iubirea într-un botez de lumină nouă
ca să o așez pe fruntea ta
de rege neîncoronat al Nordului din mine.


Sunt o picătură…


de ploaie
strivita între pleoapele tale
grele de visuri .

Sunt un gând
rătăcit în părul tău ,
roua dimineții târzii
incendiate de soare ,
sunt secunda - boaba de nisip
cazută în clepsidra
fără de sfârșit.




Visul…


Vreau visul tău,
vreau degetele tale,
vreau pielea ta,
vreau sângele tău,
te vreau pe tine
tot…

Tu ești soarele meu,
ești valul care mă trezește,
ești parfumul nopților mele
pline de singurătate,
ești visul meu
dintotdeauna…

Ești răsăritul si apusul,
ești luna
care ascunde lumina ochilor mei,
esti adăpostul gândurilor mele...
Ești pădurea
care imi dă răcoarea,
ești râul
care îmi binecuvânteaza trupul...

Iți dau mâna,
liniștea
si puritatea sufletului meu...

Iți dau mâna
ca să construim un castel de aur
al visurilor noastre…

Iți dau umărul meu
pentru zilele tale pline de nori…

Iți dau întreaga mea viață
ca să atingem împreună infinitul…



Vrăjitorul cuvintelor


Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care framânta silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireșe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seaca izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele sa cânte
sub frunți înnegurate...

Te aștept pe tine ,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furișeaza pe lănga ziduri
căutând un om...

Sunt aici ducând cu mine
răni de dor,
ținănd în mână
fluturii albaștri ai nopții
în care ne atingem
doar sufletele.


Unde mă cauți ?
Sunt aici umblând cu tălpile goale
pe liniștea de mânăstire... așternută între noi.

Sunt aici să înțeleg
de ce se ivesc zorii atât de târziu.

Sunt aici să te învăț adevăruri
ascunse în semințe de mac.



Clipe furate

Istoria se repetă…
Este adevărat.

Fiecare trăim clipe
trăite demult…
și niciodată.
Fiecare visăm visele
de altădată.

Nunțile noastre au devenit
atât de apropiate
chiar dacă a trecut atâta timp
de când nu ne-am întâlnit
decât…în vis.

Și totuși
de ce nu putem fi dezlegați
de tot ce a fost… ?
De tot ce este ?

Mai rămân locurile
demult umblate,
mai rămân părinții,
mai rămân copiii,
mai rămânem noi,
cei care trebuie să ne mulțumim
cu câteva clipe furate,
cu câteva flori dăruite,
cu priviri ce dor
aruncate de-a pururi înapoi.

Mai întoarce-te aici
încă o dată
să oprim timpul la ora
care ne-a ramas în suflet
când
nu mai există nimeni
si nimic
decât NOI DOI…
cine știe cât de doi ?

Între noi
mai există cineva
care ne oprește să greșim
și totuși care ne îndreaptă
unul spre altul.
Să plecăm ?
Să ne întoarcem ?
Cine ar ști să răspundă ?
Rămâne veșnic întrebarea
care ne va ninge
sufletul…




Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care își arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniștea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi fața să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui !
Atinge-mi căldura
să poți topi vorbele la flacăra
trupului meu !
Se cutremură amurgul în brațele mele
când te mângâi...
Calea Lactee își pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău !
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopțile plânse odată !

Modelează lutul meu
să poți face din el
chipul adevărat al omului din mine !

Scrijelește cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Și nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puțin alb
și cerul prea puțin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simțim:

infinitul fiecăruia dintre noi...




Si îngerii mai mor uneori...


Cu aripile-ntinse
zburăm către infinit
visând,
sperând,
crezând
în toți
și
în toate…
și vine o vreme
când păsările își frâng zborul,
când cerul îsi pierde culoarea,
când zâmbetul pălește
pentru că aflăm
că secretul vieții stă
în ceea ce credeam
și nu merita,
în ceea ce speram
și nu am avut,
în ceea ce visam
și nu s-a împlinit,
în oamenii pe care i-am iubit
și care...
au plecat prea devreme...
și trecem Dincolo
cu sufletul mai gol,
cu palmele arse de așteptări,
cu ochii scrutând dincolo de zare
și ne preschimbăm în îngeri
și mai murim puțin
să ne naștem
din nou
cu aceleași
vise
și doruri...



Eden

Și...pentru că trebuia să porți un nume,
te-ai numit ÎNGER .
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinți de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.

Și...pentru că trebuia să porți un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în brațe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,
din sufletul tău.

...și te-ai numit VIS
și ai pătruns în sângele meu
bolnav de dor,
de neliniște, de nesiguranță,
bolnav de tine -
cel niciodată găsit -
și trecerea ta
a lăsat adânci urme
în carnea-mi flămândă
de EDENUL
trupului tău.
Tăcere...


Ce ochi frumoși avea
tăcerea dintre noi !
Ne adulmecam
ca pe o pradă
în liniștea nopții...
Ne dureau gândurile de
dor...
Ne dureau degetele
care pipăiau noaptea
ca o catifea albastră...
Ne durea muzica divină
ce curgea din cer...
Ne durea fiecare șoaptă
nespusă încă...
Pielea avea parfum
de piersică
dată în pârg.
Ce ochi frumoși avea tăcerea
din noi,
cei care abia atunci învațam
alfabetul iubirii !
Ce ochi frumoși !
Ne strigam
fără cuvinte...
Ne pipăiam
fără gesturi...
Ce ochi frumoși
avea iubirea
ca o mare doamnă
trecând pragul dintre noapte
și zi...

Ce ochi frumoși
aveai...
Tu !


[i][b]
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://reteaualiterara.ning.com/profile/LeliaMossora
 
VERSURI
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Oglinda Literara :: NUVELA :: ARMONIILE PIETREI-
Mergi direct la: