Oglinda Literara

Acest forum poate fi accesat de catre toata lumea. Acest Forum este pentru toti iubitorii de literatura si prietenii revistei Oglinda Literara. Primim creatii literare ( eseu, proza, poezie) spre publicare in aces forum si in revista Oglinda Literara
 
AcasaCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiți | 
 

 Cum vorbim despre cartile pecare nu le-am citit?

In jos 
AutorMesaj
Veronica Sandor

avatar

Mesaje : 3
Data de înscriere : 20/07/2009
Varsta : 32
Localizare : Reghin-Targu Mures

MesajSubiect: Cum vorbim despre cartile pecare nu le-am citit?   Vin Iul 24, 2009 2:33 pm

Cum vorbim despre cartile pe care nu le-am citit?

Una din cărțile extraordinare pe care le-am citit de curând este cea a scriitorului Pierre Bayard.Autorul cărții Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit , ne atrage atenția asupra faptului că fiecare cititor recreează cartea pe care o citește , suprapunând lectura cărții peste propria lui experiență. Lectura , care este după Bayard, obiectul unei forme de sacralizare , se îmbină cu felul în care cititorul trăiește unele evenimente sau acțiuni , adică cu trăirile și experiențele proprii și personale . Chiar dacă ni se pare că întelegem totul așa cum trebuie , subiectivitatea își face simțită prezența. În consecință , fiecare cititor ,citește un text care îi este propriu . Bayard adopta în cartea sa o idée extrem de interesantă , ideea de bibliotecă ideală. Ni se prezintă aici imaginea unei biblioteci interioare , una care se afla în interieorul cititorului și este asemănătoare cu biblioteca labirintică din Numele trandafirului de Umberto Eco. Tot autorul ne spune că nu este necesar să fi citit Hamlet pentru a ști unde să plasezi opera respectivă într-o bibliotecă imaginară . Ceea ce trebuie însă să cunoască cititorul este : intriga , epoca și câteva citate . Cunoașterea acestor lucruri devine după părerea dânsului mai importantă decât cunoașterea piesei respective.
Partea a doua a eseului evocă diverse situații ale existenței umane , în care este posibil să fii pus în situația de a vorbi despre o anumită carte sau despre un anumit autor . Sunt evocate de către autor momente în care poți fii pus în situația aproape stânjenitoare să vorbești despre cărți pe care nu le-ai citit ci doar le –ai frunzărit sau nici măcar atât . Poți fi pus “ în fața unui professor” , “în fața scriitorului” , sau “ în fața iubitului…”.
Pentru ca cititorul să perceapă mult mai bine situațiile despre care autorul vorbește , acesta a făcut unele abrevieri simbolice : CR (pentru cărțile răsfoite ) , CN (pentru cărțile necunoscute) , CU (pentru cărțile citite dar uitate) , CE (pentru cărțile evocate) , iar toate aceste cărți au un soi de barem apreciativ : +(carte apreciată ) ,- (carte puțin apreciată) , ++( carte foarte apreciată ) , -- (carte foarte puțin apreciată , deloc apreciată) . Prin aceste bareme sau aceste aprecieri Bayard punctează faptul că lectura nu este doar un procedeu pozitiv iar faptul că vorbim despre o carte are puțin de-a face cu lectura.
Soluția pe care o oferă Pierre Bayard este ca noi cititorii să adoptăm atitudinea bibliotecarului , care e clar că nu citește prea mult însă creează legături colaterale, construiește legături și adoptă privirea de ansamblu . Faptul că nu ai citit o anume carte, ci doar ai frumzărit carea respectivă , nu trebuie neapărat să devină un motiv de constrângere .
Motivul scrierii eseului a fost îndreptarea atenției cititorului asupra unui alt fel de lectură , o reflectare asupra procesului de lectură și a celui de non-lectură . După aurorul cărții al cărei subiect îl dezbatem , răsfoirea cărții , nu reprezintă nici un pericol pentru cititor . Cea mai cruntă nelectură este sa nu deschizi nicio carte . Un motiv pentru care ar trebui să răsfoim doar cartea si să nu o citim din scoarță în scoarță , este faptul că pierdem vremea cu o singură carte iar în urma noastră rămân prea multe fără a fi citite.

Când vorbim de “privirea de ansamblu ” , în cazul bibliotecarului , vorbim despre citirea titlurilor , a cataloagelor și a cuprinsurilor . cu toate acestea putem crea rețele și astfel putem crea relații si corelări . Dacă intrăm în carte carte , riscam să acordăm mai multă atenție uneia decât alteia , însă un adevărat cititor trebuie să știe să facă acele coralații și să știe să vadă raporturile dintre cărți.
În ceea ce privește schimbul de păreri despre o carte , autorul spune că majoritatea schimburilor nu se referă strict la carte ci la un întreg ansamblu de cărți .Ciudat și poate adevărat este faptul că acest exces de literatură privează originalitatea. Autorul susține faptul că citind prea mult se realizează o anumită pierdere de sine. Non-lectura , făcea din Valery un critic suspect. Valery spunea că autorul e inutil și opera e de prisos și că nu opera este și trebuie vizată ci ideea ei.
În Numele trandafirului avem ideea de carte misterioasă ,însă această idée și-o face cel care caută să afle cât mai multe despre ea , adică caută conținut , motive etc. Cititorul acordă un soi de încredere cărții pe care încă nu a citit – o . tot aici întâlnim și conceptul de carte – ecran . Discuțiile despre o carte se împletesc practic cu discuțiile depre alte cărți.
Pentru a susține această teză Pierre Bayard ne oferă exemplul în care Bas Kerville și Jorge vorbesc despre o carte , creează ipoteze fără a avea cartea respectivă în mână. Cartea lui Aristotel (al II-lea vo;um din Poetica lui Aristotel)este o carte care substituie o serie da cărți , este o carte ecran. Această carte ecran , acordă o importanță majoră cititorului , nu exclude ceea ce știe și ceea ce crede cititorul. “Biblioteca abației , locul prin excelență al comentariului infinit, este simbolul edificator al acestor discursuri suprapuse, în care cartea dispare îndărătul limbajului”
Unul din autorii care își recunoaște dificultatea pe care o întâmpină când încearcă să-și amintească ceva din ceea ce citise , este scriitorul francez Montaigne . Fiind puși față în față cu un asemenea caz (având cu toții ocazia de a- i fi citit operele măcar parțial ) mai putem spune că o carte citită și uitată echivalează cu una care nu e citită? Uitarea nu inrevine asupra cărții ci totuși asupra lecturii noastre. Eseurile scriitorului francez vorbesc despre lucruri atemporale , atât el cât și noi , nu păstrează în memorie cărți întregi, ci doar fragmente .
O dilatare infinită a timpului ne –ar permite să acordăm fiecărei cărți importanța care o merită . în cartea lui Graham Grune , Al treilea om , se vorbește despre “ziua cârtiței” o zi în care totul se repetă de mai multe ori , o dereglare temporală. Această dereglare infinită îi permite personajului , lui Phil , să comunice cu persoana pe care o iubește , cu Rita , despre cărți pe care le –au citit amândoi , cărți pe care le au în comun. Faptul că știe de repetarea scenelor , îi permite lui Phil să citească și să- și poată surprindă în mod plăcut iubita. În cazul romancierului David Lodge întâlnim un personaj care nu citește la rândul lui (o carte despre Hazlitt) pentru simpul fapt că urăște pesoana autorului. În cazul acesta , cartea devine o prelungire a persoanei. Ajungem la concluzia că atunci când cărțile încep să ne reprezinte ,personalitatea noastră este modificată, deformată.
După principiul “fuga e rușinoasă dar e sănătoasă” merge uneori și Pierre Bayard în exemplele sale. În cartea lui Nastume Soseki , Sunt o pisică, avem o pisică care este înzestrată cu aptitudini omenești, ea poate citi . Estetul cu ochelari cu rame aurite este “jucat” de o pisică care merge după principiul că nici celălalt nu știe mai mult .Dacă (prin absurd ) te trezești vorbind despre o carte pe care nu ai citit- o și ești prins, poți simplu să –ți scoți coada spunând că : “Ai confundat cartea”.
În discuția despre cărți , prezența celuilalt este o pezență amenințătoare , neliniștitoare pe care noi o proiectăm în ceilalți. “A vorbi despre o carte privește mai puțin spațiul acestei cărți și mai mult momentul discursului despre ea”
Autorul nostru vorbește inclusiv despre un timp de lectură , adică 6 minute , dacă ai “instinctul formei” . După cum spuneam important este discursul despre carte , adică un fel de critică , care “este vocea sufletului și acest suflet este obiectul său profund , nu operele literaturii tranzitorii , care servesc drept support acestei căutări”. Dacă admitem că lectura este drumul către noi înșine , atunci acceptăm și faptul că activitatea critică înseamnă să vorbești despre tine și că fiecare carte reprezintă o parte din cititor.
Pierre Bayard susține faptul că este esențial să vorbim despre noi și nu doar despre cărți , despre noi prin intermediul lor , prin intermediul cărților , lucru care reprezintă “singurul mod în care putem vorbi bine despre ele” . Astfel devenim noi înșine creatori, iar a vorbi despre cărți pe care nu le-ai citit este un adevărat act de creație.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
Cum vorbim despre cartile pecare nu le-am citit?
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Oglinda Literara :: Anunturi :: Anunt 1-
Mergi direct la: