Oglinda Literara

Acest forum poate fi accesat de catre toata lumea. Acest Forum este pentru toti iubitorii de literatura si prietenii revistei Oglinda Literara. Primim creatii literare ( eseu, proza, poezie) spre publicare in aces forum si in revista Oglinda Literara
 
AcasaCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiți | 
 

 Curand...

In jos 
AutorMesaj
Miulescu Ioana Bianca

avatar

Mesaje : 23
Data de înscriere : 25/05/2008
Varsta : 30

MesajSubiect: Curand...   Joi Iun 04, 2009 5:22 pm

Vinovat se face de dogoarea care o simt acest soare...prea falnic,prea ascuns ca eu sa-l imping intr-un loc mai la umbra!Ce incet topeste miscarea,cum se lasa de repede peste vai!Nu se vede bine nici marea,si ea sta si se uita-napoi.Si-atunci eu ce fac?...Stau spre mare si descant soarele,caut un val sa-l adorm si-mi intind picioarele..

Sa-ncep sa-mi pun o cununa, undeva sus,prea sus ca sa o ajung apoi,sa o pun langa luceafar...Sa-mi inalt privirea cu aceeasi intoarcere ghicita de cap,mereu acolo in stanga...Luceafarul meu nu se misca nicicand,il gasesc in orice pas si-n orice zare.Deaceea e numai al meu...eu stiu sa-l caut,cat de sus sa-mi ridic ochii,cat de incet si moale sa-i vorbesc.Cred ca-i voi arunca cununa drept pe cap,sa poarte florile mele fara spini,sa se stie cufundat in parfum pamantesc, sa se stie de undeva privit.
Voi merge pe strada grabita si-i voi arunca cochete priviri,voi rade de cel mai puternic soare purtandu-i complicitatea hatis,voi indrazni sa-i cer vorbe la toate vorbele mele,voi inchide colturi in inima mea doar pentru el...Cununa de flori sau de stele,cununa de aer,de neant univers,cununa ce-ar ingloba tot ce-i cu putinta se lasa purtata la rugamintea mea...Un prea mare luceafar intre mii de luceferi s-a prins de-o cununa,s-a tintuit deasupra-mi si s-a lasat privit?...
In cel mai lung murmur al noptii cuvintele le soptesc in gand.Vor lua calea spre acest dor intr-o clipita iar raspuns va veni parca curgand, in litere fara noima,ganduri sterse,o limba ce-i cantec si bucurie...Ochii-mi vor cauta calea viselor,corpul imi va cadea lenes, intr-o dogoare de un alt fel de cald,o multumire a unei existente ce-si intelege suflarea.O stare ce nu are trup,fara franghii sa ma ancoreze,un urcus atat de mangaiat al simtirii si un loc fara timp.

Cum poate marea,inchisa in apele ei vernii,sa ma tina cu valuri prea fine,in spuma plecata din pantecul ei,sa ma tina inadins legandu-mi picioarele,uitate fara mine-n nisip?...Cum poate orizontul sa-mi valureasca privirea,sa-mi potoleasca mintea, sa o tina in loc?...Cum poate acel luceafar, sa fie peste tot?...

Si nu departe m-am gandit sa fluier,printre fire de iarba ce-ncurand va pieri,printre frunze de toamna...un cantec ce nu-si are nume...o doina balada,un murmur mai mult! Printre a mele amintiri,o salba de verzi paduri se-ntorc dupa luceferi,dupa juni.Citesc o lume de stele care nu se stiu,citesc o lume de fluiere care nu au chiu! Si nu aproape m-am gandit sa fluier,mai jos langa propriu-mi picior,langa cel ce sta ingropat cu radacini in curtea mea si ma umbreste vara...sa fluier cum si rad si ma alint...un patimas dor,o dulce boala...un vis de toamna!

Curand am sa ies din mine,am sa incep sa invat sa visez ca zbor si curand,atat de curand voi incepe sa spun lumii ca stiu sa fluier dupa luceafarul meu...

Curând mi-am propus să descânt întreaga mea viață…un fapt trecut dar și un gând. Mi-am propus să măsor timpul meu nu în ore,zile și ani ci în cuvinte înșirate pe hârtii. Propunere a unui nou început,a unei singure vițe-de-vi scăldată undeva în acea mare de verde de peste câmpii. Cu struguri culeși timpuriu,mi-am propus să degust a gurii deliciu și agitația minții tulburii. Apoi am numărat că mai bine de o zi peste decade voi împlini,la ora la care dus va fi luceafărul,dusă voi fi și eu…Unde?...Noaptea alunecoasă și marea învolburată nu ne vor afla,nici aștrii ceilalți și nici zarea. Ceasurile lumii nu vor putea sta iar cuvintele toate vor vrea a dansa. Unde?...Locul va fi într-adevăr prea mic,nici bob de strugure,nici geană,nici fir de praf…nici un nimic ce are stare,un fizic,o materie. Locul nu are loc,spațialitate. E undeva…Dacă e aproape sau departe nimeni nu poate știi,nimeni nu se întoarce pentru a povesti. Nimeni nu poate ghici. Dar e…undeva.
Și totuși unde?...Unde?...Unde?...
Mă prinde de mâna pe care nu o am luceafărul meu cu mâna lui mare care nu e aici și mă prinde la pieptul lui mare,mă sărută cu buze ce nu sunt pe buze care nu se știu și-mi arată că aici e locul nostru. Aici?...dar unde aici?...Aici e acolo și e undeva!E peste tot doar el și doar eu,unul lângă altul,unul pentru altul și-ntr-altul. Nu știu să mă separ,nu pot…nu mai e cu putință și nici nu vreau. Aici…un loc fără de loc ne ține în el… o casă...și suntem acasă. Dar unde dormim,unde vom mânca?...Oare vom pășii?...Cum vom alerga?...Dar e nevoie?...Luceafărul mi-a zis că nu. Suntem acasă fără de nevoi și ocupăm un loc doar pentru noi. În jur nu e nimic și nimeni,suntem goi de orice necesități. Cuvintele mai sunt,emoțiile mai vii,mai accentuate ne vorbesc,mai multe,mai profunde. Vocile noastre nu au sunet,nu vibrează nimic și nu e nimic de ce se pot lovi. Și avem vocile schimbate…a mea o cunosc ca un gând iar a lui acum o descopăr. Vocea lui diferă dar o îndrăgesc. E o voce ce i se potrivește mai bine,îl înțeleg mai mult. Iar cuvintele sunt înfoliate de-nțelesuri zeci și sute și vorbirea noastră e continuă. Se văd urme,ca-n apă,de tăcere și atunci e când,tot ce-a rămas întrebător se face înțeles.

Dar cum să fie zarea...acea negură în care mă afund?Materie sau neant?...Cum prind din amintire acea culoare,acea trezire dată de imagine?Cum mai îmi văd luceafărul veghind de undeva de sus?...Au...și acum cât e de mare,cât e de viu și cald. Îl văd cu ochii mei negrii care și-au pierdut organul dar și-au păstrat condiția și-l văd cum se știe stins permanent de strălucirea de pe-un cer. Falnic arde dorința de-a cuprinde acea stare,acel tremur al său. Dorința de a-i îmbrățișa culoarea și-ai alina orice urmă de trecut. Luceafărul meu pare rupt dintr-un apus care te ațintește un timp indefinit de mult.
Dar cum să-i mai cunosc purtarea?Cum să-i comport mișcarea...în gând și fiind uniți nu mi-ar permite să gândesc în locul lui. Cum se întreabă un luceafăr ce-i fulgeră ideea?Cândva puneam întrebări doar privind,ridicând o sprânceană și încrestându-mi gura. Acum aștern un senin semn al întrebării prin învârteală și crâncen al firii.Să mă dedic unui poveri pe care nu mi-e dat să o duc?...Să-i fur nevoia și părticica de genium?
Nevoia mea a devenit deodată nevoia lui?...E foarte mare,prea mare încât să o pot măsura. Și-atunci de ce întrebarea?...E drept că nu vreau decât să ajut,dar cu ce cost...iar el,luceafărul cel dârz,oare ar vrea să-și lase din poveri?Ce rost l-aș întreba am eu ?...Mi-ar spune firesc ca și locul care nu are loc,ca și timpul care nu mai curge înainte și nici înapoi că am rostul cel mai de preț într-un acasă făurit pentru noi.Iar rostul meu e să fiu...aici...mai tot timpul,mereu!
Luceafăr,ți-am spus vreodată cât de mult te iubesc?...Iubesc tot acel firesc cu care îmi răspunzi doar mie și tot acel nefiresc care se naște apoi din răspunsul tău,iubesc poate cel mai mult acea privire care acum ți-ai păstrat-o pentru mine și iubesc într-adevăr prea mult tremurul tău.Cât ai nevoie de mine?Cât am nevoie de tine?...Să fie o măsură egală,ar zice unii,să fie diferențe între nevoi?...Se poate să fie nici,nici!Se poate să ne-nchistăm amândoi într-un ceva prea singular,prea unitar ca să avem ce nevoi împărți!...Sau se poate să fim un duet de gânduri...Oricum am fi unul față de celălalt,amândoi față de fiecare,voi avea certitudinea că te iubesc.Prea simplu sau mult complicat e iar o întrebare care îmi cuprinde cred,întreaga rațiune...să fie o iubire simplă mai presus de una complicată?...sau cea cu de-amănuntul să ia forma cea majoră?Dacă iubirea s-ar putea întreba direct cum e:simplă sau complicată?...Ce ar răspunde?Dar dacă mă întrebi pe mine cum iubesc pot să-ți răspund simplu că iubesc sincer.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
Curand...
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Oglinda Literara :: NUVELA :: ARMONIILE PIETREI-
Mergi direct la: