Oglinda Literara

Acest forum poate fi accesat de catre toata lumea. Acest Forum este pentru toti iubitorii de literatura si prietenii revistei Oglinda Literara. Primim creatii literare ( eseu, proza, poezie) spre publicare in aces forum si in revista Oglinda Literara
 
AcasaCalendarFAQCautareInregistrareMembriGrupuriConectare

Distribuiți | 
 

 Aruncare in idei

In jos 
AutorMesaj
Miulescu Ioana Bianca

avatar

Mesaje : 23
Data de înscriere : 25/05/2008
Varsta : 30

MesajSubiect: Aruncare in idei   Lun Iul 07, 2008 12:26 am

Azi,am avut toata ziua impresia unei inchisori cu gratii nevazute,care ma tine  captiva in mine si in propriile idei.O aruncare intr-o prea precisa apasare, intr-o tumultoasa invarteala de ganduri si decizii ce trebuie luate.O nehotarare in ceea ce priveste un viitor,care ma obsedeaza pana in punctul de a despica toate maruntele amanunte in mii si mii de franjuri indecise.Un rost...cu implicatii zeci si sute.
    Ceea ce face sa fie atat de nelamurit e faptul ca viata mea nu e a mea in totalitate;e subjugata de viitori copii.O samanta care isi spune parerea inca din neexistenta,ramanand ,din ideea unei normalitati firesti , ca fiind de cea mai mare importanta.Si-apoi un viitor se construieste pe un principiu altruist care din pacate in mine nu exista.Generozitate cu mine insami inseamna deci generozitate cu viitorul meu.
Se da in mine o lupta cu ranguri sociale ,cu nemeritate ciubucuri atat de obisnuite deja, cu a fi propriul tau sef sau cu a fi un subaltern.Cu a avea o viata cu prea putin timp pentru a-mi hrani sufletul sau cu o viata in care ziua e frumoasa oricum.Cu a ajuta niste straini sau cu a ajuta persoanele din jurul meu...Si daca nu ar fi implicatiile statutului social atat de ridicate de o societate care asteapta parca sa te laude ca apoi sa intoarca brusc spatele, daca nu ar fi aparenta mai presus de valori,nu m-as simti atat de singura si oarba. Mi-e frica pana in cel mai adanc cuprins al meu de a nu pierde ceea ce am deja.Imi doresc libertatea de a nu mai fi marginita de un mecanism atat de total.
    Singurul lacas in care vad o intrezarire de senin e pavat cu o singura dala de incredere, a mea.E cunoasterea de cuvant,de inteles contextual.E in mine dintotdeauna si striga mereu ca ar vrea sa creasca,ar vrea sa ia o forma mareata de ceva.E un loc doar al meu,nemarginit.Dorinta si ardoare nemasurate...care se infasoara intr-un viitor in care ma rasfat...
    Si cum timpul e cel mai neiertator insotitor al fiecaruia in parte,am ajuns sa inglobez timpul in programe tot mai precise cu fiecare zi care trece prin mine.Iar libertatea de care ma bucur si de care intrezaresc ca ma voi bucura e si ea inlantuita intr-un desfasurator mai amplu al dorintelor mele,al asteptarilor si sperantelor mele.Am trecut cu oarecare detasare prin decizile pe care ma temeam sa le iau,insa asa cum ma asteptam a ramas in unele aspecte acea usoara nesupunere in acord cu ceilalti.Acea inevitabila critica care in loc sa ma ridice ma asterne intr-o umbra de tacere si de nesiguranta.O aruncare in idei care ma privesc aparent doar pe mine se imprastie si deasupra altora...O decizie ce-mi apartine prin natura subiectului acum se intoarce impotriva-mi si se cere o dezbatere intre mai multe persoane care ma inconjoara.E asa de usor sa potrivesti firescul in asa fel incat sa-l mobilizezi dupa cum vrei tu.Ceea ce e foarte greu e sa-l conturezi in acea perfectiune care satisface pe oricine se gaseste cu drept sa-l provoace.O provocare la care sa nu se ridice nici o urma de indoiala,nici o nepotrivire si nici o piedica.
    Tot ce inainte parea ca sta ascuns intr-o mica angoasa de neliniste se naste iar cu mari semne de intrebare care imi cer un raspuns,care astepta in timp ce ma strivesc incet ca o menghina ca doar eu,iarasi sa le gasesc rezolvare.Am cunoscut aceasta spaima deja premeditata si  intr-un mod singular am sperat ca ma va ocoli.Ea insa a venit la timpul la care se anuntase si ca un musafir nepoftit imi cere in fiecare noapte sa iau aminte de ce a venit.Iar eu incerc sa o ignor consumandu-mi timpul in banalitatea cotidiana si lipsita de vreo traire mai de luat in seama si-mi spun ca aceasta problema care se tot striga, e foarte bine ca si absenta din ratiunea mea.Intr-adevar ma simt mereu invaluita si nedespartita de problema-mi, si pot sa spun ca stiu exact in ce consta ea.Eul meu se simte stramtorat caci deciziile mele l-au condus intr-o lume unde exista o sansa de plafonare iar dezvoltarea lui este stagnata.Pericolul ameninta pana la o cadere in ceva prea putin pentru a-mi sustine nivelul intelectual.Am nevoie de incercarea de a pasi mai sus iar eu am cazut cu doua trepte mai jos.Astfel exista prezenta permanenta a unei solitudini care ma epuizeaza.Dar cu aceasta ratacire a mea par sa ma pot obisnui iar ceea ce ma mistuie si va tot continua este lipsa unui nivel informational la care sa ma mulez si care sa ma satisfaca.
    Zilele au inceput sa devoreze din mine,inima nu-mi mai poate sustine prezenta intr-o stare de visare.Am inceput sa plec din cumpana cu un picior ridicat pe varf si cu celalalt suspendat intr-un salt fixat de sfori ce nu-mi apartin.Incotro mi se indreapta fiinta?...Iar incerc a ma detasa dar de aceasta data nici o falsa palmuire nu este destul de puternica pentru a ma lesina ca mai apoi sa uit acest ce si cum.Sunt victima unei capcane sirete care atrage tot inauntrul ei.Eu pot doar sa observ jocurile ce mi se dezvaluie pentru ca tot eu sa ma observ jucand in ele sau refuzand a juca.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
 
Aruncare in idei
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Oglinda Literara :: NUVELA :: ARMONIILE PIETREI-
Mergi direct la: